cum pot sa ajut

Nu prea am obiceiul de a vorbi mult despre mine. Cu toate acestea, astăzi sunt îndemnată să scriu despre cum am ajuns să ajut femeile care, asemeni mie, se află pe calea regăsirii propriei feminități și a înțelepciunii.  „Cum pot să ajut?” este o întrebare adresată sufletului femeii. În același timp, ea deschide calea unui proces al împărtășirii de experiențe, cunoaștere, înțelepciune și de vindecare reciprocă.

Primul “Cum pot să ajut?”

Cu mulți ani în urmă, am meditat asupra modului în care urma să îmi aduc și eu contribuția în zona cunoașterii de sine. În meditație fiind, m-am trezit că vine alături de mine părintele Arsenie Boca care mi-a spus: “Ai grijă de sufletele copiilor mei!” Poate vă imaginați surpriza și mirarea care m-au cuprins alături de un mare sentiment de responsabilitate. “Cum să fac eu asta? și mai ales “Ce înseamnă asta?” Mintea mea a început să caute răspunsuri dar nici unul nu părea potrivit. Așa că, am lasat-o în treaba ei și i-am spus părintelui că asta voi face. Apoi, am lăsat acest îndemn să plutească prin sufletul meu sperând că, într-o zi, voi afla și ce și cum. Iar eu, eu mi-am văzut de cursurile și seminariile mele de dezvoltare personală trăind experiențe unice și magice alături de fiecare participant.

Cum pot să ajut? – Cum pot să mă ajut?

Mi-a luat ceva timp să realizez că acceptul meu de a avea grijă de sufletele copiilor părintelui m-a condus în propriul meu proces de vindecare. Și, m-am ajutat să mă dezvolt, la rândul meu, până într-atât încât să pot să-i ajut și pe alții. Multe am avut de trecut, de lăsat în urmă. Cu unele mi-a fost mai ușor, cu altele mai greu dar, atât timp cât rămâneam pe cale, lucrurile mergeau de la sine. Frustrarea resimțită inițial în fața provocărilor, care continuau să vină, s-a transformat, în timp, în curiozitatea și bucuria explorării de sine. Am înțeles că acest “Cum pot să mă ajut?” este o întrebare permanentă în fața căreia trebuie să te deschizi și să-i dai curs. Până când? Până când ajungem să ne eliberăm de tot ceea ce ne ține în loc și să fim ceea ce suntem menite a fi. 

Principiul Divin Feminin

Pentru mine, această menire de a fi, s-a materializat în dorința de a lucra cu energiile feminine. Plecând de la un adevăr, rostit de sufletul meu, într-o seară, în gura mare, am început să lucrez și să descopăr din tainele acestor energii. Fără să știu prea bine, când și cum, m-am trezit însoțită de un ghid în ale feminității. Am numit-o La Que Sabe (Cea care Știe) și alături de ea am început să susțin cursuri legate de conectarea și vindecarea energiilor feminine. Am înțeles treptat că acel “Ai grijă de sufletele copiilor mei!” înseamnă să am grijă de sufletele femeilor care își doresc să se regăsească pe sine. Bineînțeles că, a fost necesar să îmi continui procesul “cum pot să mă ajut?” doar că, de data asta, La Que Sabe mi-a fost ghid. Dintr-una într-alta, am ajuns să fiu și eu o “Cea care Știe” mai mititică. Acest efort personal m-a făcut să apreciez și mai mult femeia, să îmi doresc să o ajut să treacă mai ușor peste provocările pe care sufletul nostru de femeie le are de străbătut. Și, așa mi-am găsit curajul de a scrie, în onoarea lui La Que Sabe și a fiecărei femei care se descoperă pe sine, cartea La Que Sabe – Cea care știe să fie Femeie.

Cum pot să ajut? – actul terapeutic

Majoritatea doamnelor și domnișoarelor care ajung la mine, la cabinet, în prima ședință plâng. Multora nu le vine să creadă, altele se rușinează dar marea majoritate îmi spun “Iartă-mă…Nu știu de ce plâng”. Dar eu știu, așa că în prima ședință ele vorbesc, plâng iar eu las energia feminină să coboare și le conțin în inima mea. Și, ce să vezi, pleacă vesele și eliberate de povară. La început am fost și eu puțin surprinsă de acest proces până când am înțeles că energia feminină vindecă prin actul comuniunii. 

Pentru mine, actul terapeutic, nu este o relație doctor – pacient ci o relație dintre două femei care își deschid sufletele pentru a se vindeca și a-și recăpăta înțelepciunea. De aceea, ceea ce unii numesc terapie, eu numesc împărtășire, transfer de cunoaștere, lucrul cu energia feminină. Cred că fiecare femeie are dreptul și responsabilitatea de a-și conduce procesul vindecării așa cum este mai bine pentru ea. În consecință, mă consider un ghid, un îndrumător al fiecărei femei care îmi trece pragul și nicidecum un fel de Mafalda care le știe pe toate. Asta este și bine, este și rău. Este bine pentru că asumarea responsabilității o împuternicește și motivează pe cea care are nevoie de vindecare. Este rău pentru că, dacă lipsa de asumare dăinuie, persoana respectivă nu se poate schimba. Știu din propria experiență că unele schimbări, unele adevăruri sunt greu de dus. Am ales să nu forțez pe nimeni și să-i ofer fiecăreia ceea ce eu pot să-i ofer iar ea să primească. Drept urmare, unele au făcut progrese remarcabile iar altele au rămas  încorsetate în propriile capcane mentale și emoționale.

Lucrând cu energia feminină

Lucrul cu energia feminină este plin de blândețe dar și de fermitate. Odată ce ea a fost pusă în mișcare, la nivel interior, cu greu mai poate fi stăvilită. Într-un mod, subtil și foarte profund, energia feminină scoate la suprafață aspectele oprimate, negate, denigrate din noi. Cu aceste aspecte ale Umbrei avem de lucrat. Pe acestea trebuie să învățăm să le acceptăm și să le transformăm pentru a ajunge la Cea care Știe. Mai mult decât atât, energia feminină lucrează și vindecă într-un fel unic pentru fiecare. Deci nu există rețete prescrise. Ea nu poate fi grăbită dar poate fi împiedicată prin refuzul persoanei de a se deschide în fața procesului de vindecare. Grație acestei energii, fiecare femeie știe intuitiv care este calea vindecării de sine. Așa că, învățăm, experimentăm, ne vindecăm împreună pentru că, prin acest magic „împreună”, lucrează energiile feminine. Suntem la fel, cu o singura diferență. Eu pot să o văd, dincolo de durerea și suferința femeii din fața mea, pe Cea care Știe. Pe Ea o oglindesc și Ea este cea care știe cum să ne îndrume pașii vindecării.

Deci, dragele mele suflete de femeie, cum pot să ajut? 

Și, dacă considerați că pot să vă ajut, pe mine mă găsiți astfel – mail: artaevoluției@gmail.com / tel:0723.179.252

“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” este calea Oanei. Așa că, fie că o întâlnești ca trainer, consilier de dezvoltare personală sau terapeut, Oana îți va vorbi despre schimbare și nevoia de manifestare a propriei tale Ființe. Combinând cunoștințe și practici diverse precum reiki, cristaloterapie, transformare și vindecare multidimensională, Oana te va provoca și îndruma să descoperi realitatea în care meriți mai mult, poți mai mult, EȘTI cu mult mai mult decât credeai.