suferința

Când suferința apare în viața noastră adesea fugim. Atunci când alegem să o primim și să o îmbrățișăm, suferința ne aduce vindecare și înțelepciune.

Pentru mine primele luni ale acestui an au adus cu sine un mare tumult emoțional. Planurile mele, dorite și iubite, au fost date la o parte căci viața îmi rezervase cu totul și cu totul altele. Rând pe rând cei dragi mie au trecut prin durerile îmbolnăvirii și o dată cu ei și eu.

Suferința, a lor și a mea, ne-a cuprins cu brațele ei lungi, aruncându-ne într-o realitate pe care nici unul dintre noi nu a dorit-o.  

După 4 luni de conviețuire cu suferința am ajuns să o privesc cu alți ochi. În ochii urâtei de care am fugit la început, probabil dintr-o pură dorință de autoconservare, am descoperit o formă de iubire și înțelepciune pe care nu aș fi bănuit-o. 

Observatorul 

Unul dintre primele lucruri pe care le-am descoperit după ce i-am urat bun venit suferinței, a fost faptul că trăiam un fel de scindare. Exista o Oana care trăia în febra evenimentelor și o altă Oana care stătea și observa lucrurile. Nu știu nici acum  cum se producea trecerea de la una la alta dar atunci când avea loc era cât se poate de evidentă. Oana-Observator era detașată de agitația vieții și privea cu multă curiozitate cum se mișcă lucrurile. Aducea mereu cu sine un calm ciudat și totuși atât de bine venit. Ea a fost ghidul meu, cea care m-a ajutat să decodific ceea ce trăiam și m-a purtat pe calea către mine însămi.

Toți cei din jur sunt tu!

Asta mi-a șoptit Oana-Observatorul într-o zi când așteptam pe holurile spitalului. A doua zi, gândindu-mă la ceea ce mi-a zis mi-au apărut brusc în fața ochilor toți oamenii pe care îi întâlnisem. Ce să vezi, Oana-Observator avea dreptate. M-am regăsit și în doamna îngrijorată pentru părintele ei care vroia răspunsuri, și în doamna care făcea pe victima până a primit ce a vrut, și în domnișoara cu suflet de samaritean care i-a cedat locul victimei, și în domnul pacifist, și în bătrânul care dormea pe scaunul de spital. Pot să spun că aceasta a fost cea mai relevantă experiență pentru a înțelege ce înseamnă că toți suntem oglinzi unii pentru ceilalți. 

Tu suferi pentru că suferința este în tine!

Pfff … m-a cam durut când mi-a spus asta! I-am dat dreptate, căci până și mintea mea care încerca să înțeleagă de ce mă doare când eu de fapt nu am nimic, a acceptat că ceva trebuie să se fi născut și în mine. “Așa că pune-te doamnă și vindecă” mi-am zis în sinea mea. Și câte au mai fost. Ca într-un dans sincron, suferința mamei năștea în mine propria mea suferință, iar vindecarea mea o mai liniștea puțin și pe ea. Și uite așa când sus, când jos am dus-o vreo lună. Pe măsură ce progresam în propriul meu proces de vindecare am putut să observ că suferința se transforma în compasiune. Compasiune față de mine și față de mama. 

Ai voie să te bucuri!  

Într-o zi, după cursa obișnuită pe la spitale, căci acum progresasem la 2 bolnavi, mergând spre metrou, m-am iubit, preț de o clipă, cu razele de soare. Îmi era bine și, dacă aș fi putut, m-aș fi oprit pe loc să mă umplu de frumusețea acelei zile și de soare. “Cum poți să te bucuri când ei sunt în spital ?!” mi-a șoptit mintea. M-am simțit cumva vinovată pentru că eu puteam să fac ceva ce ei nu puteau. Pașii s-au făcut mai mici și mă uitam cu jind la oamenii de pe stradă. Am închis ochii pentru o fracțiune de secundă și am inspirat cu putere soarele iar Oana, acea Oana, mi-a șoptit că am voie să mă bucur. Am zâmbit, mi-am cumpărat un covrig și am plecat pe jos spre Universitate. De atunci mi-am dat voie să mă bucur, căci am înțeles că merit și că oricât ar fi de greu, ei sunt ei, iar eu sunt eu.

Nu merită să suferi pentru ce nu poți controla!

Când am zis că am închis capitolul boală pentru acest an, am luat-o de la capăt. De data aceasta mi-am dat seama că frica mea, mascată de dorința de a-l ajuta pe cel de lângă mine, mă făcea să fiu cam dominatoare. Drept urmare cu cât eram mai puțin ascultată cu atât suferința era mai mare. Până când, Oana-Observator m-a luat de mână și mi-a arătat că, oricât aș vrea, nu pot să fac eu în locul lui, iar el are dreptul de a lua propriile decizii, căci este viața lui. Deci da, nu merită să suferi pentru ceea ce nu poți controla.

Așează-te și mergi!

Am închis telefonul și mi-am spus: “Viața mea se schimbă!”. Pe măsură ce îmi repetam această propoziție viitorul nostru era din ce în ce mai întunecat. Adio 2 săptămâni în Grecia, adio …, adio …, și rând pe rând lucrurile la care trebuia să renunț îmi apăreau în fața ochilor. Emoțiile au luat-o iarăși razna undeva în adâncuri, clocotind și spumegând. “Da, e timpul să mă reașez în mine”, mi-am zis după vreo zi, două,  răspunzându-i astfel Oanei. Și m-am așezat. Am stat și totul părea că stă. Fără gânduri, fără vise, fără dorințe, doar micile activități cotidiene. 

Dumnezeu este în  mine și eu sunt în Dumnezeu!

Oana mi-a adus aminte că îmi șopteam adesea acest lucru și îmi era drag. Dar eu, lăsându-mă pradă suferinței, cam rătăcisem calea.  Așa că i-am făcut loc din nou și L-am chemat să fim iarăși una. Am găsit puterea de a merge și de a-i șopti, ca un copil, că sper că există, că va ieși ceva bun și din toate astea. Era mai lumină în lumea mea dar atașamentele, bată-le vina, mă țineau în loc.

Furia mișcă emoțiile!

A apărut brusc, nici nu mai știu de unde a pornit. Furia mocnea în mine și i-am dat voie să fie. Doamne, câte mi-a mai zis! Lucruri la care nu mă mai gândisem de mult, ieșeau la suprafață cu o putere incredibilă. Eram o furie toată și mi-era cald și inima o luase razna. M-am așezat și mi-am zis și i-am zis “Bine ai venit și tu”. Toate s-au întors cu susul în jos, toate s-au mișcat. A tunat și a fulgerat în sufletul meu rănit și obosit. A doua zi, după o noapte fără vise, era liniște. Oana-Observator mi-a adus aminte de ceva ce citisem mai demult, legat de nevoia de a explora suferința / vina până ajungi la furie. Și am înțeles atunci că suferința te închistează, blochează orice mișcare, ținându-te captiv în lumea ei plină de durere și angoase. Furia este cea care are puterea de a sparge lanțurile, de a distruge malurile, ea este cea care mișcă emoțiile stagnante care zac în străfunduri de atât de mult timp. I-am mulțumit furiei și Oanei.

Iubește-te pe tine!

Acesta a fost ultimul îndemn al Oanei-Observator. Iubindu-mă pe mine am început să descopăr că mă pot distanța fără să fiu departe, că pot să mă bucur atunci când am de ce, chiar dacă pe altul îl doare, că a avea grijă nu înseamnă să fii mereu la dispoziție, că libertatea nu înseamnă că nu îți pasă. Pas cu pas, am înțeles că doar atunci când mă iubesc pe mine pot să iubesc mai mult. Și da, viața mi s-a schimbat, dar dincolo de ceea ce pare greu, există o nouă energie între noi, mult mai subtilă și mult mai profundă decât a fost. Descoperim în fiecare zi că da, ceva bun poate ieși din asta.   

“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” este calea Oanei. Așa că, fie că o întâlnești ca trainer, consilier de dezvoltare personală sau terapeut, Oana îți va vorbi despre schimbare și nevoia de manifestare a propriei tale Ființe. Combinând cunoștințe și practici diverse precum reiki, cristaloterapie, transformare și vindecare multidimensională, Oana te va provoca și îndruma să descoperi realitatea în care meriți mai mult, poți mai mult, EȘTI cu mult mai mult decât credeai.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *