vis

A tunat și ne-a adunat! 5 doamne minunate care știau ce înseamnă puterea comuniunii și a lucrului împreună. 5 fete șugubețe care întrr-o zi au descoperit că au vis comun. Aceasta este pe scurt povestea Feminine Lab!

Acum un an și mai bine am început rând pe rând să ne cunoaștem. Viața ne-a adus împreună și cu fiecare terapie, inițiere, seminar la care ne-am reîntâlnit am mai înlăturat un văl dintre noi.

Cred că dacă cineva ne-ar fi spus atunci că vom ajunge să creăm Feminine Lab mai toate ne-am fi strâmbat nițel năsucul. Dar viața este șugubeață și avea supriza deja pregătită pentru noi!

Venite din colțuri diferite ale vieții cu experiențe la fel de diferite ne-a reunit într-o zi de Iunie la primul nostru retreat de feminitate. Ceva s-a întâmplat cu noi atunci, ceva care a făcut ca drumurile noastre paralele să se reorienteze spre un punct comun. Poate marea, poate sufletul deschis, saltul pe o nouă linie temporală, înțelepciunea lui La Que Sabe⁠—Divinul Feminin, așa cum îl alintăm noi, sau poate toate la un loc, au creat premizele plantării semințelor divine care aveau să stea cuminți în culcușul sufletelor noastre pentru încă 9 luni. Era scris ca patru dintre  cele 10 câte am fost la retreat, să avem curajul de a împlini un Vis comun. 

5 fete șugubețe și un vis

Am continuat să ne vedem în fiecare lună împreună cu alte femei și să lucrăm la vindecarea și desăvârșirea noastră. Onușca, cum o dezmierdăm noi, a venit și ea ca și cum ar fi fost dintotdeauna acolo. Am învățat să ne descoperim, să ne apreciem, să mai cârcotim poate pe ici pe colo. Am descoperit că ne este bine împreună și că fuga noastră de acasă, ne aducea un zâmbet și o bucurie pe care sufletul nostru o prețuia din plin. 

Cum fiecare în felul ei era și își dorea să fie în slujba celorlalți a apărut ideea “Ce ar fi dacă am încerca împreună? Deși, eu am fost cea care a deschis gura, în adâncul sufletului cred că fiecare dintre noi 5 trăia deja același Vis. Și iată cum într-o zi de 8 martie, a tunat din nou și ne-a adunat, din 10 câte eram doar pe noi 5, pentru a da naștere lui Feminine Lab.

5 Doamne și toate 5, fete șugubețe:

  • Georgi — un coach cu mintea printre stele
  • Oana — un scriitor, vindecător de suflete
  • Andra — un maseur care dansează cu Luna
  • Ana — un digital strategist telepat și ultrasenzitiv
  • Onușca — un “millenials” cu suflet matusalemic

au ales să fie inima lui Feminine Lab.

Ei bine, am știut atunci toate că avem curajul de a porni pe un drum care să schimbe lumea și pe noi. 

Înțelepciunea feminină care ne-a adus împreună

Cum suntem femei și prețuim Divinul Feminin ne-am propus să creăm o cale prin care să onorăm și să punem această Înțelepciune Divină la locul de cinste care îi este cuvenit. Comunitate a fost de la sine înțeleasă deoarece comuniunea este una dintre cele mai profunde valori ale Divinului Feminin. Știam “pe pielea noastră” că, doar trecând printr-un proces de iertare de sine și vindecare, aspectul nostru feminin se poate reîntregi și poate susține elevarea principiului nostru masculin. Știam că doar când cele două se vor afla în armonie hrănindu-se din conștiința Sinelui Autentic vom putea spune că, în sfârșit, după mii de ani, ne-am adus înapoi Înțelepciunea Feminină. Și mai ales știam, că uneori este dificil dar că împreună este mereu mai ușor. Și uite așa, vorbind despre Transformare, Perseverență, Creativitate, Compasiune și Autenticitate, Visul nostru prindea contur.

Feminine Lab – chemarea unui Vis

Așa că am visat un loc în care, atât noi cât și cei care ni se vor alătura, să ne putem descoperi și vindeca mai ușor și mai blând rănile aspectului feminin. Am visat că noi cei care avem curajul de a privi în adâncimile ființei noastre suntem în stare să ne deschidem mintea și sufletul și să învățăm adevărata menire și binecuvântare a comuniunii. Am visat că ne vom susține și îmbărbăta pentru a ne trezi din somnul nostru și să fim ceea ce am  fost meniți a fi, cea mai autentică manifestare a Ființei. Și pentru că toate trebuie să poarte un nume, nu-i așa, l-am numit Feminine Lab.

Și poate vă întrebați la ce bun Visul nostru? În spatele acestui Vis, este scopul nostru comun pentru care am subscris atunci când am venit în această viață! Scopul este de a ne reaminti că am ales să fim Co-Creatori ai lumii noi care se naște acum. Și, mai mult decât atât, am ales ca fiecare dintre noi, în felul său unic, să contribuim la scrierea noilor paradigme, a noilor valori, moduri de a fi și trăi pe Noul Pământ. 

Dar pentru asta este nevoie să ne aducem aminte că, indiferent dacă suntem femeie sau bărbat, Înțelepciunea Feminină se regăsește în fiecare dintre noi. Să ne aducem aminte că fără Înțelepciunea Feminină lumea pe care o creăm va continua să fie strâmbă, dezechilibrată și lipsită de armonie. Să ne aducem aminte că doar fiind conștienți și aceptându-ne toate aspectele ființei, vindecându-ne rănile și neînțelegerile care zac în străfundurile noastre putem să redevenim Întregi.

De aceea vă spun că, Feminine Lab este chemarea Spiritului care ne cere să ne aducem aminte să Fim! 

Și dacă în sufletul tău simți chemarea atunci vino alături de noi să ne visăm Visul căci, așa cum bine spunea Stefano Elio D’Anna, realitatea întotdeauna îi va urma.  

P.S. Iar dacă ceea ce ai citit a ajuns la sufletul tău, te invit să descoperi răspunsul la întrebarea „De ce m-aș alătura comunității Feminine Lab?”, dar poveștile pe care le împărtățesc cele 5 fete șugubețe!

“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” este calea Oanei. Așa că, fie că o întâlnești ca trainer, consilier de dezvoltare personală sau terapeut, Oana îți va vorbi despre schimbare și nevoia de manifestare a propriei tale Ființe. Combinând cunoștințe și practici diverse precum reiki, cristaloterapie, transformare și vindecare multidimensională, Oana te va provoca și îndruma să descoperi realitatea în care meriți mai mult, poți mai mult, EȘTI cu mult mai mult decât credeai.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *